Port Popular barbatesc

Costumul bărbătesc are în componenţă :

Cămaşa bărbătească, ţesută în două iţe, din fuior sau pânză de mestecat (fuior şi bumbac) este de două tipuri: cu clini şi cu barburi. Ambele tipuri zonale au mâneci largi, guler îngust, sunt deschise în faţă şi pot fi cu sau fără fustă (întâlnită cel mai adesea la tineri). La Boiţa cămaşa cu fustă se numeşte sărbătorească, iar la Gura Râului se poartă cămaşa cu fustanelă. Cămăşile sunt croite dintr-o foaie mare de pânză pe mijlocul căreia se realizează două tăieturi una pentru gura de la gât şi cea de a doua, pentru despicătura de pe piept. Diferenţa dintre cele două tipuri constă în numărul şi poziţionarea clinilor: cămaşa cu clini primeşte în laterale câte trei clini de lărgire, iar cămaşa cu barburi primeşte clinii la jumătatea stanului din faţă şi la jumătatea celui din spate. Broderiile, realizate cu arnici negru şi fir metalic, de aur, de factură geometrică sunt dispuse la guler, la deschizătura de pe piept şi la tivitura mânecilor. În cazul cămăşii cu barburi acestea sunt dispuse şi de-a lungul clinului din faţă şi din spate, rezultând un ornament de formă triunghiulară, care asociat cu altă broderie verticală duce la obţinerea literei M. În interiorul acesteia, la Jina, femeile brodează iniţialele purtătorului. Începând cu secolul al XIX-lea se răspândesc cămăşile confecţionate din jolj industrial, achiziţionat din comerţ, mult mai bogat ornamentate.

1920 - Port popular din Marginime

1920 – Port popular din Marginime

În partea superioară a corpului, peste cămaşa propriu-zisă, se îmbrăcau pieptare din piele de oaie sau de miel, croite cu blana în interior, fără mâneci, de tipul celor înfundate, încheiate într-o parte. De cele mai multe ori erau prevăzute, în partea inferioară, cu două buzunare, pe care era inscripţionat anul confecţionării şi uneori iniţialele purtătorului. Decorul floral era brodat pe bucăţi de meşină, după desen, aplicate ulterior pe corpul pieptarului, confecţionat de cojocari specializaţi din Poiana Sibiului, Răşinari sau Sălişte. În satul tradiţional, se obişnuia ca feciorii să dobândească cheptarul cu ocazia căsătoriei.

Pe timp de iarnă, cojocul lung, cu mâneci, despicat în partea din faţă, îi proteja pe mărgineni de gerul năpraznic de la munte. La zile de sărbătoare aceştia îmbrăcau un cojoc cu croi identic, dar frumos ornamentat cu motive geometrice şi florale şi cu aplicaţii, la guler, piept şi la încheietura mânecii de blană de iepure, vidră sau miel.

Printre piesele care îmbrăcau tot corpul amintim: gluga, confecţionată dintr-o singură foaie lungă, de pănură albă, dată la piuă şi cusută la spate. Gluga prezintă câteva ornamente decorative (de factură geometrică şi simbolică) în partea inferioară, spre poale, la care sunt realizaţi ciucuri din ţesătură. Partea care se pune pe cap, se numeşte în unele sate moţ şi prezintă două găici de care se prind baerele de legat. Gluga era folosită de păstori pe timp de ploaie şi pentru transportul merindelor. Ţundra, care acoperea corpul pe timpul iernii, era croită dintr-o foaie lungă de pănură neagră care formează corpul, două mâneci şi şase clini poziţionaţi în părţile laterale, sub braţe şi în partea din faţă.

În anumite sate, precum Poiana Sibiului, Jina şi mai rar Rod, se îmbrăca epingeaua realizată dintr-un petec de pănură albă, prevăzut cu glugă şi buzunare pe dinăuntru.

Bituşa sau bituşca ciobănească, este croită în general din şase piei de oaie. De la sat la sat termenul este folosit pentru a desemna fie cojocul scurt, de sărbătoare, purtat de juni, cu blana în interior (Răşinari, Tilişca), fie cojocul ciobănesc, de dimensiuni foarte mari, cu mâneci foarte lungi (uneori depăşind corpul piesei şi utilizate ca şi pernă) şi cu blana purtată în exterior. Acestea se purtau asemeni unor mantale, doar pe umeri, nefiind niciodată îmbrăcate.

În toată Mărginimea Sibiului, pe timp ploios, se foloseşte un ţol cadrilat, din lână, ţesut în patru iţe şi dat la piuă.

Începând cu prima jumătate a secolului al XX-lea dinspre oraş pătrund în zonă noi piese de îmbrăcăminte care devin din ce în ce mai comune: veste din postav negru; laibăre din postav negru şi jachete îmblănite.

De la brâu în jos se purtau cioarecii sau nădragii (Răşinari, Gura Râului, Boiţa, Tălmăcel, Poplaca) din pănură albă – ţesuţă în război, în patru iţe, din lână, dată la piuă, croiţi strâmţi pe picior sau cu o lărgime potrivită acestuia. Pe timp de vară se purtau izmenele confecţioante din pânză de bumbac. În perioada interbelică sunt preferaţi pantalonii din pânză albă, având un croi asemănător celui de la oraş. În zilele de lucru, în unele localităţi (Orlat, Gura Râului), peste cioareci pe purta un şorţ din cânepă, legat cu baiere la brâu.

Peste mijloc, mărginenii se încingeau cu şerpare sau chimire din piele tare, de taval, late – pentru protecţie, sau mai înguste – cu rol pur decorativ. Lucrate de un meşter curelar, cei mai vestiţi fiind săliştenii şi poienarii, şerparele prezintă decoruri bogate, realizate prin ştanţare sau brodare după desen. Motivele geometrice şi florale, executate pe fâşii din piele, sunt redate în culori, precum brun, verde, roşu, galben.

Cu ocazia ceremoniilor şi a sărbătorilor de peste an, la chimir se aşeza o batistă sau cotişor. Batistele erau confecţionate din bumbac, brodate cu flori şi inscripţionate cu iniţialele purtătorului sau ale creatoarei, pe care o primeşte mirele de la mireasă. Piesa, de formă pătrată, era cusută în mod special cu ocazia nunţii, de către mireasă şi era oferită feciorilor care însoţeau mirele, precum şi acestuia, care o purta – în timpul nunţii, în dreptul inimii. (Jina)

În timpul sărbătorilor de iarnă, junii ataşau, în partea dreaptă a clopului, o floare mare realizată dintr-un carton îmbrăcat în pânză, pe care se coseau mărgele, paiete şi păuni. Central era cusută oglinda. La cioareci, junii aveau aplicate, în partea inferioară, peste pulpa piciorului, podoabe cu zărgănele.

În picioare, preferau în trecut, obielele, călţunii şi opincile îngurzite peste muchie, iar apoi ghetele, sandalele (vara), cizmele (tinerii) şi pantofii.

( Sursa : Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Găvan Elena muzeograf, “Costumul popular din Mărginimea Sibiului” )