Evul Mediu Tarziu

5.-Evul-mediu-tarziu

Putin cate putin, comunitatile autohtone au reanceput sa formeze sate, in timp ce primele colonii saxone incep sa apara in sec. XII. Acestea din urma au fost mentionate pentru  prima oara in mod explicit in anul 1206 sub numele de Saxoni.

Opozitia dintre populatia autohtona si saxoni va caracteriza sudul judetului Sibiu si va marca diferenta dintre Marginime (ocupata in  principal de comunitati romanesti) si alte zone limitrofe.

Nevoia de a se forma o entitate de sine statatoare si coerenta in raport cu saxonii care erau deosebit de organizati, s-a resimtit imediat. Asa ca, in Evul Mediu timpuriu, gruparea a cinci comunitati satesti – «obşti» – de la  Saliste, Gales, Vale, Cacova si Sibiel – dau nastere Tarii Amlasului (Tara Amlasului), atestata pentru prima oara in  anul 1309. La apogeul  existentei sale, Tara Amlasului va numara opt sate, Amlas, Tilisca si Aciliu fiind atasate celor cinci sate fondatoare.

Este vorba de o formatiune politica si teritoriala tipica acelei epoci – nascuta din uniunea comunitatilor autohtone romanesti – care a dezvoltat, de-a lungul timpului, o unitate etnica, lingvistica si cutumiara  durabila.

Constituirea  Tarii Amlasului arata de asemenea vointa locuitorilor celor cinci sate de a-si asigura pe de o parte autonomia lor fata de satele saxone si pe de alta parte, de a garanta legaturile seculare care ii uneau cu Romanii din Valahia, aflati de cealalta parte a Carpatilor. Acest lucrau face ca ei sa  fie plasati sub autoritatea seniorilor din Valahia, care erau numiti « duci ».

La randul lor, Saxonii vor reactiona imediat si, dupa numai o jumatate de secol de la fondarea Sibiului (in 1150), ei fondeaza Cisnadie (in 1204), in plin teritoriu ‘romanesc’, cu scopul de a-si stabili in capitala lor, resursele necesare de apa si lemn. Astfel, Cisnadie, Cisnadioara si Paltinis nu vor face parte niciodata din Marginime.

Foarte repede, Tara Amlasului va fi disputata intre diferiti suverani ai vremii si doar cele cinci sate fondatoare reusesc sa ramana unite  sub autoritatea voievodului valah Vladislav Vlaicu, asa cum o atesta  si recunoaste Regele Ungariei, Ludovic I in anul 1366. Satul Amlas, la fel ca Tilisca si Aciliu, sunt pierdute in favoarea Regatului Ungariei si a aliatului sau, contele de Talmaciu.

Mai tarziu, destinul Tarii Amlasului se confunda adesea cu cel al Tarii Fagarasului, cele doua teritorii fiind de multe ori plasate sub conducerea unui acelasi senior valah, ca de exemplu Mircea Cel Bătrân (1386-1418), a carui titulatura mentioneaza ca el este, printre altele, “duce de Amlas si de  Fagaras“. Cele doua ducate vor fi de aici inainte considerate ca parti integrante ale Valahiei.

Departe de a se bucura de aceasta situatie, Tara Amlasului este adesea supusa capriciilor ducelui de tutela, ca de exemplu Vladislav II, al carui comportament abuziv a antrenat o  revolta in Tara Fagarasului si Tara Amlasului, de pe urma careia Saxonii au tentat sa profite.

Preocupat de aceste evenimente, regele Ungariei, il inlocuieste pe Vladislav II cu Vlad Tepes, care devasteaza zona Sibiului si ataca Tara Amlasului in 1460, facand un numar mare de victime. Prudent, Vlad Tepes numeste ca reprezentant al sau personal in Tara Amlasului, un nobil ungur ostil Saxonilor.

Dar  istoria Tarii ajunge deja la finalul sau : in 1467 Dieta Ungariei decide deposedarea proprietarilor din Tara Fagarasului si a Amlasului, in favoarea Regatului. Doi ani mai tarziu, in 1469, vice-voievodul Transilvaniei va concilia in favoarea Saxonilor si le va ceda acestora administrarea celor doua Tari.

Datorita cresterii sale demografice, Saliste devine Scaunul filial, direct subordonat Sibiului, teritoriu care includea si Tara Amlasului.

Din punct de vedere militar, Imperiul Habsburgic a considerat Marginimea ca un teritoriu de inalt interes strategic,  datorita situatiei sale frontaliere cu principatul Valahiei aflat sub suveranitate otomana. Chiar, Maria Thereza in persoana, decide in 1762 sa stabileasca la Orlat o importanta garnizoana militaira, Regimentul I de Granita de la Orlat (1. Walachen Grenzinfanterieregiment), care avea un efectiv de circa 3000 de oameni, impartiti în trei batalioane, cu comandantura la Orlat si sediile la Hateg si la Vaida-Recea. Gratie acestei prezente militare, anumite comune din Marginime vor primi in dotare terenuri suplimentare (de exemplu Jina).