Epoca Romana

3.-Perioada-romana

Partea sub-montana din Marginime a fost marcata – in epoca romana – de trecerea uneia din principalele axe rutiere pe teritoriul romanesc: drumul care lega Apulum (Alba Iulia) de Sudul Carpatilor, trecand prin Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Gusterita pentru ca apoi sa strabata valea Oltului.

Chiar la Boita a fost  construita o impozanta fortareata  – de la Caput Stenarum -, servind pe de o parte ca punct de control si pe de alta parte ca post vamal  intre provinciile Dacia Apulensis (intracarpatica) si  Dacia Malvensis (transcarpatica).

Din marturiile epocii romane putem fi siguri de prezenta villae rusticae si chiar de vici (sate micute) la Amnas, unde a fost descoperit un sarcofag si vestigiile sculptate ale unui  mausoleu. La Talmaciu s-au gasit de asemenea mai multe ustensile – printre care si cadrul metalic al unui plug.

Exploatarea bogatiilor minerale ale teritoriului – fara indoiala deja descoperite si prelucrate inainte – este de asemenea confirmata pentru prima oara in acea perioada : salinele de la Ocna Sibiului dau nastere unui habitat roman care traia probabil din expoatarea lor, in timp ce minele de cupru de la Boita au livrat ca marturii in 1717, o lampa romana si cateva monede. Tot la Boita, geologii au atestat exploatarea in epoca romana a unei cariere de piatra.