Epoca Pre-Moderna si Moderna

Timp indelungat, impotriva a ceea ce am putea crede, colaborarea dintre Saxoni si Romani a fost mutual profitabila iar coexistenta celor doua comunitati, pasnica.

De exemplu, manufacturile textile de la Cisnadie absorbeau doar ele o mare parte din lana oierilor margineni, a caror imbogatire a contribuit mult la dezvoltarea satelor lor. Sibiu si satele saxone erau piete naturale foarte profitabile pentru comerciantii margineni.

Dar in a doua parte a  secolului XVIII si mai ales in secolul XIX, situatia se va degrada progresiv.

De fapt, povara taxelor impuse satelor marginene de Sibiu va declansa numeroase procese si revolte, unele chiar sangeroase (1774, 1820).

Satele romanesti au intentat numeroase procese  – pentru taxe, drepturi de pasunat, abuzuri de monopol saxon, etc. – dar autoritatile din Sibiu nu aveau nici un interese sa rezolve rapid cererile acestora.

In plus, dorinta Habsburgilor dar mai ales a Imperiului austro-ungar de a catoliciza romanii, incepe sa ia turnuri dramatice, ducand la decizii juridice grave, cum ar fi cea de excludere din armata si administratie a romanilor ortodocsi care  nu se converteau.

De aceea, la mijlocul secolului XVIII, numerosi margineni aleg calea exilului, fondand o serie de sate in sudul Carpatilor, sau plecand sa isi exercite profesia de oier, in tinuturi indepartate din Crimeea, Polonia, Rusia.

In urma acestei miscari, Alexandru Ipsilanti, din solidaritate cu Romanii exilati din Transilvania, promulga in 1776 doua “ispravnicate de ungureni”, acte fiscale care permiteau refugiatilor sa nu plateasca nici o taxa sau impozit (sa fie cu toutul nedajnici) timp de sase luni, cat aveau nevoie ca sa se stabileasca in Valahia.

Pe de alta parte, elitele din Marginime se mobilizeaza pentru a pleda cauza lor la Curtea de la Viena.

Se remarca in acest sens demersurile neancetate ale lui Ioan Micu, roman originar din Sadu, devenit episcop unitarian de Alba Iulia si Fagaras, foarte apreciat de  Carol VI, caruia ii devine consilier si care il numeste baron in  anul 1729. Astfel, Ioan Micu devine primul Roman membru al Dieteu de Transilvania. El va face totul pentru recunoasterea drepturilor Romanilor si a cetateniei lor in Transilvania. Imperiul ii considera pe Romani ca “Plebs Valachica” si doar Saxonii, Secuii si Ungurii erau recunoscuti ca ‘nationalitati’. Dar, odata cu incoronarea Mariei-Tereza, astfel de revendicari au fost considerate ca fiind periculoase pentru Imperiu, aflat in razboi cu Prusia si zguduit de mari disensiuni interne. De aceea in 1744, Ioan Micu este obligat sa renunte la toate functiile sale si plece in exil la Roma unde moare dupa 24 de ani.

Un secol mai tarziu, situatia marginenilor evolueaza in doua directii foarte opuse.

Pe de o parte, Saxonii au obtinut dreptul de a stabili activitati industriale in satele marginenilor, ducand adesea la inchiderea manufacturilor autohtone. De exemplu, la Sadu, fabrica de lana  fondata de Ioan Piuariu Molnar in 1784 este cumparata in 1853 de  Thomas Binder din Cisnadie si transformata de acesta in braserie.

Pe de alta parte, nevoile militare ale Imperiului si ale armatei devin din ce in ce mai mari si nu mai putea fi evitata colaborarea cu Romanii. Astfel, incepand cu anul 1775, in sediile unitatilor militare, autoritatile imperiale acorda drepturi suplimentare comunitatilor in care inrolarile in armata erau mai numeroase. Tot atunci, la Jina si Orlat sunt fondate scoli bilingve germano-romane destinate sa formeze ofiteri de regimente de frontiera.

Paralel, dupa o serie de demersuri fara succes, Marginenii obtin in sfarsit succesul juridic scontat : Curtea de la Budapesta recunoaste in 1876 ca pretentiile Saxonilor asupra comunelor din Marginime nu sunt fondate si ca, in consecinta, Saxonii nu mai pot sa le detina sediul. In acelasi an, sediile saxone dispar, iar regiunea Saliste devine o unitate administrativa (plasa), rezidenta a circumscriptiei electorale, sediul tribunalului civil si al circumscriptiei sanitare, incluzand comunele Aciliu, Cacova, Gales, Gura Raului, Mag, Orlat, si Sacel.

In acelasi timp, aceasta decizie contrasteaza puternic cu politica deschis anti-romaneasca dusa de Budapesta de la nasterea Imperiului dualist austro-ungar (in 1867), care are ca rezultat al doilea val de emigrari ale marginenilor. Doar in anul 1870 si doar din satul Saliste, aproape 2500 de Roumani s-au exilat in Valahia, Moldova, Dobrogea si chiar in Rusia si in America.

Paradoxal, aceasta politica discriminatorie, care va culmina cu nasterea Regatului Romaniei in 1881, va apropia din ce in ce mai mult Saxonii de Margineni : toti se simt piese intr-un joc geopolitic in care ei nu au aproape nici o putere.

Primul razboi mondial va marca apogeul tensiunilor. Refuzand sa lupte impotriva propriilor conationali,  mai mult de 25000 de Romani din Transilvania traverseaza frontiera si se alatura armatei Romane.  Altii, mai putin norocosi, se vad fortati sa tina frontiera carpatica pe propriul lor pamant, sub uniformele austro-ungare. Intelectualii din  Marginime sunt reprimati, cu Octavian Goga in frunte, care e condamnat la moarte – in absenta – in anul 1917.

7.-Perioada-moderna-Caricatura-engleza-din-1916Caricatura engleze din 1916

Inaintarea trupelor romanesti este fulguranta : in vara anului 1916, armata din Bucuresti tine toata zona submontana, pe linia Rasinari-Orlat, stabilindu-si chiar cantonamente in Dumbrava Sibiului. In acelasi timp, sediul din Sibiu era un esec dramatic.

Generalul german Erich von Falkenheyn devine comandant-sef al aramtei a 9-a din Transilvania, cucerind vecinatatile Sibiului, trecatoarea Carpatilor, si luand apoi parte la cucerirea Bucurestiului in 1917.

 

 

 

 

6.-Perioada-moderna-Imparatul-Wilhelm-II-la-Sibiu-in-1917Imparatul Wilhelm II la Sibiu in 1917

In acelasi timp, in muntii din Marginime, razboiul face ravagii si numeroase sate sunt bombardate. Von Falkenheyn face apel la trupele sale de elita, Alpen Korps, comandate de un tanar locotenent care nu e altul decat viitoarea “Vulpe a Desertului”, Erwin Rommel.
Pacea din 1918 si unirea Transilvaniei cu Romania pun in sfarsit capat acestui capitol sumbru al istoriei. Atmosfera in satele din Marginime este impregnata de veselie dar si de solemnitate si reculegere (cf. “ 1 decembrie 1918 într-un sat din Mărginimea Sibiului”). Numerosi margineni merg la Alba Iulia.
In urma organizarii din 1921 si 1925, ia fiinta judetul Sibiu, cu 87 comune impartite in sase plase. Satele din Marginime au fost repartizate astfel : Plasa Avrig cuprindea Boita, Talmaciu, Talmacel si Sadu; Plasa Miercurea avea Jina si Poiana Sibiului, Plasa Turnisor avea Poplaca, Rasinari si Rau Sadului iar toate celealte comune erau administrate de Plasa Saliste.
In 1930, se desfiinteaza Plasa Turnisor si Avrig si comunele din Marginime au fost trecute pe Plasa Sibiu.
Perioada interbelica a fost caracterizata de o mare industrializare a cele mai mari asezari din Marginime : mari fabrici au fost infiintate ca de pilda, fabrica de branzeturi, fabrica de stofe si fabrica de paturi la Orlat, fabrica de caramizi si tigle si fabrica de bere de la Sadu, fabrica de covoare la Rasinari, torcatoria si turnatoria de clopote la Saliste, a fost marita centrala electrica de la Sadu, etc…
Al II-lea razboi mondial, pe langa victime si bombardamente (Talmaciu, Poplaca, Saliste) a avut efecte dezastroase in echilibrele din judetul Sibiu : a marcat inceputul exilarii minoritatii germane din Romania, in doua valuri : deportare in Siberia de catre armata rosie si, mult mai tarziu, plecare voluntara in Germania, in mod particular dupa anii 1980.
Dupa al II-lea razboi mondial, judetul Sibiu dispare, devenind Regiunea Sibiu, apoi fiind integrat in Regiunea Brasov, ca o masura de propaganda anti-germana. Judetul va fi reinfiintat doar in anul 1968.
Cea mai importanta realizare a regimului comunist la Marginime a fost stabilirea sediului Uniunii Oierilor din România la Poiana Sibiului. In vremea regimului comunist, poienarii erau considerati cei mai bogati oameni din tara. Dupa casele lor aratoase jinduiau toti romanii, motiv pentru care valoarea unei astfel de locuinte ajunsese, înainte de ’89 sa fie echivalentul a 15 apartamente de resedinta de judet.
De altfel, pe seama opulenţei localnicilor circulau o sumedenie de legende: ba că unii şi-ar fi dorit sa devină proprietari de elicoptere, ba că alţii si-ar fi adăpat caii cu sampanie, ba ca, din neancredere, cei mai multi si-ar fi ţinut banii în saltele cusute cu sfoara, in teancuri de sute de lei. Cand toate aceste fisicuri, aliniate, atingeau lungimea de un metru, era sigur că respectivul poienar devenise milionar.
Dincolo de tradiţie cert ramane faptul ca, statul comunist a fost acela care le-a asigurat localnicilor respectivul statut. Iar aceasta prin primele consistente pe care le acordau oierilor pentru lana de rasa pura, ori pentru berbecutii pentru reproducţie. In timp, cand respectiva piaţa a regresat, numarul detinatorilor de ovine s-a redus dramatic, azi abia vreo 200 de localnici mentinand sus acest stindard al traditiei.
N.B. : Pentru turistii care vor sa afle mai mult despre vremea comunista in Marginime si in Romania, exista acum o pensiune – muzeu deschisa de Prof. Sorin Coldea la Sibiel, recomandata inclusiv de faimosul ghidul “Lonely Planet“.
(vezi articolele:
http://adevarul.ro/news/societate/galerie-foto-superafacere-hotel-decorat-ca-n-epoca-aur-1_50aeb0ee7c42d5a6639f2c57/index.html
http://www.click.ro/news/national/dormi-noapte-printre-carti-Ceausescu_0_1425457515.html
si galeria de poze in http://adevarul.ro/locale/sibiu/muzeul-comunismului-sibiel-7_50b351287c42d5a663a37364/index.html )